O primăvară din alt timp

1165 citiri

dora_5


Plimbare. Gândurile zumzăie acoperind strada și muzica din căști. Trei puști cu skate-uri se întrec țipând unul la celălalt și râzând cu gura agățată de urechi. Unul vine spre mine cu brațele deschise. Nu pricep. Parcă ar vorbi cu mine. Scot o cască. Vrea să ne îmbrățișăm. Ezit, dar mai țipă unul de la 5 metrii că vrea și el. Îi îmbrățișez. Cel de-al treilea vine în viteză. Și el vrea. Mă aplec și ne îmbrățișăm. Sunt toți cu brațele în jurul gâtului meu. Încă mă mir. Puștii se îndepărtează interpeland și alți trecători. Mă surprind cu mâna în buzunar, pipăind telefonul. Mă rușinez. Trecătorii își văd de drumul lor fără să bage in seamă niște puști ce se vor îmbrățișați. Soarele e mai cald. Parcă și mai vesel. Ar trebui să umblu nițel pe la hainele de vară.



0 comentarii





Trebuie să fii autentificat pentru a trimite comentarii





Jurnal

Aniversări aprilie

Nu ești autentificat